Cruciadele

Proclamate ca "rãzboaie sfinte", ele au fost organizate în numele eliberãrii asa numitelor "locuri sfinte", în principal Ierusalimul si împrejurimile sale, de sub dominatia musulmanã. Canalizarea spiritului rãzboinic al cavalerilor în afara Europei, apãrea tuturor o solutie fericitã.
La ideea de cruciadã au aderat repede si orãsenii, care întrezãreau posibilitatea unor noi pie te de desfacere si aprovizionare. Participarea masivã a tãrãnimii la cruciade se explicã, pe de o parte, prin pauperizarea ei, pe de altã parte, prin spiritul de colectivitate si solidaritate foarte puternic în Evul Mediu, fapt dovedit cu prisosintã în timpul cruciadelor copiilor.
Principii s-au alãturat si ei cruciadelor deoarece nu puteau rãmâne în afara unei lupte care le ar fi adus noi stãpâniri, prestigiu si glorie.
Posibilitatea unor actiuni militare în rãsãrit si a unor deplasãri de mase a fost creatã de însãsi situatia politicã din Orientul Apropiat. În a doua jumãtate a secolului al XI-lea, turcii selgiucizi, dupã ce au cucerit Bagdadul în 1055, au înaintat în Asia Micã, în Siria si Palestina, pe atunci stãpânite de Califul din Egipt, iar în anul 1070 a fost cucerit Ierusalimul.
Formarea emiratului de Damasc si a celor trei sultanate, Cappadocia, Rum si Smirna reprezentau o mare primejdie pentru Bizant, într-un moment în care cumanii, pecenegii, maghiarii si normanzii atacau imperiul. În aceastã situatie împãratii bizantini au fost nevoiti, în mai multe rânduri, sã cearã ajutor militar în Occident.
Asa s-a nãscut initiativa papalitãtii de a organiza expeditii în urma cãrora scaunul apostolic si-ar fi mãrit sfera de influentã, mai întâi prin înlãturarea schismei, din anul 1054, dintre bisericile catolicã si ortodoxã, apoi, prin rãspândirea catolicismului în noi regiuni. În consiliile de la Piacenza si Clermont din 1095, apelul de cruciadã a fost lansat de cãtre papa Urban al II-lea.
Cruciada I (1096-1099)
Prima cruciadã Expeditia sãrãcimii, condusã de Petre Pustnicul si Walter cel Sãrac, si expeditia cavalerilor grupati în patru corpuri principale de oaste, conduse de Geoffroi de Bouillon, ales mai târziu comandant suprem al armatei; Huges de France, fratele regelui Filip I si Robert Courte Heuse, fiul lui Wilhelm Cuceritorul; Robert de Flandra; Boemund de Tarent si Tancred de Sicilia.

Cruciada cavalerilor s-a deschis cu masacrarea evreilor din orasele de pe Rin, Köln si Mainz, anuntând prin aceasta caracterul sângeros si de jaf ce aveau sã-l îmbrace expeditiile.